La prima lectură a stufoaselor reglementări privind alegerile locale am fost tentaţi să salutăm abordarea diferită, făcută de Guvernul României sub presiunea partidelor parlamentare, ca fiind o relaxare politică.
Accentul pus pe votul uninominal, includerea funcţiei de Preşedinte al Consiliului Judeţean în acest sistem de vot, desemnarea reprezentanţilor partidelor politice în birourile electorale după un alt sistem decât al partidelor parlamentare şi neparlamentare, erau elemente de deschidere către transparenţă şi o competiţie deschisă.
Din păcate, remarcaserăm doar faţada construcţiei, nu ajunseserăm să vedem compoziţia materialelor şi nici structura de susţinere, acoperită frumos cu stratul subţire, dar strălucitor, al abordării democratice.
Intrarea în Birourile electorale se face în funcţie de numărul de candidaţi propuşi. Am acceptat provocarea şi am pornit la nominalizări.
Dar ca aceste propuneri să fie înregistrate, trebuie întocmit un dosar. După o îndelungă studiere a stufoasei legislaţii ajunsesem la opinii diferite privind componenţa dosarului de candidat. Guvernul a emis 13 hotărâri privind alegerile locale şi mai aşteptăm să emită. Legea de bază - Legea nr.67/ 2004 a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă de urgenţă (OUG 20/2008) şi Prin Legea nr.35/2008. Toate în cursul lunii martie 2008. O serie de alte legi cu trimitere la alegerile locale legea 393/ 2004 şi legea 215/2001 republicată) au fost modificate. Au fost promulgate si alte reglementări legate de aceste alegeri - OUG 24/martie 2008 şi nu numai. Această cascadă de reglementări provoacă un disconfort şi stres celui silit să le parcurgă şi am considerat benefică intervenţia Biroului Electoral Central, în sensul interpretării omogene şi globale a actelor normative.
Numai că, prin Hotărârea nr.2/2008, Biroul Electoral Central dă o intepretare discutabilă actelor normative concluzionând că dosarul de candidat trebuie să cuprindă 4 declaraţii, realizate în 4 exemplare originale, datate şi semnate olograf.
Aceste declaraţii sunt:
• Declaraţia de acceptare a candidaturii -1 pagină
• Declaraţia pe proprie răspundere-1 pagină
• Declaraţia de interese -1 pagină
• Declaraţia de avere - 4 pagini
Un calcul simplu arată că pentru un candidat sunt necesare 28 de pagini cu declaraţii scrise în original şi semnate olograf (7 pagini de declaraţii x patru exemplare). Pentru cea mai mică circumscripţie electorală, cu 9 consilieri +1/4 conform legii şi un primar, dosarul înseamnă 364 de pagini pe care nu se uită nimeni.
Pentru consiliul judeţean, unde avem cele mai multe propuneri de făcut, dosarul va cuprinde 1.068 de pagini (38 de propuneri înmulţit 28 de pagini). Având în vedere numărul de consilieri, de primari şi numărând şi preşedintele Consiliului Judeţean, un partid care depune liste complete la toate circumscripţiile trebuie să realizeze şi să depună 23.878 de pagini, pentru transportul cărora ai nevoie de o maşină dotată corespunzător.
Am încercat să înţelegem raţiunea unor astfel de cerinţe. Având în vedere făptul că şansa partidelor aflate la putere de a promova consilieri se concretizează în primele 4-5 propuneri iar a celor neparlamentare în poziţiile 1 sau 2, insistenţa legiuitorului şi a Biroului Electoral Central pentru un volum atât de mare de maculatură nu poate avea decât o raţiune: aceea de a limita accesul partidelor cu resurse financiare modeste la confruntarea electorală.
Conform declaraţiei de acceptare a candidaturii, persoana respectivă declară că întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida. Această declaraţie o considerăm suficientă pentru momentul depunerii candidaturilor. Considerând o scăpare legislativă reglementarea făcută prin OUG 24/2008 (deşi a apărut în tandem cu actele normative emise special pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor - şi putem să susţinem prezumţia de deliberată intenţie) am putea accepta şi declaraţia de necolaborare cu Securitatea , având astfel doar două pagini de completat chiar dacă în 4 exemplare fiecare.
Oricât am comprimat însă declaraţia de avere nu am reuşit să obţinem mai puţin de patru pagini. Legea nr. 115/ 2006 a impus obligativitatea depunerii unei astfel de declaraţii pentru demnitarii aflaţi în funcţie sau la primirea funcţiilor de utilitate publică. De aici şi până la obligarea candidaţilor să întocmească şi să depună astfel de declaraţii este politica drobului de sare.
Aceste declaraţii sunt stufoase şi necesită o anumită instruire pentru completarea lor în mod corespunzător. Pentru oamenii din mediul rural constituie o adevărată provocare. Iar faptul că aceste declaraţii vor putea fi consultate pe internet constituie o imposibilitate pentru majoritatea alegătorilor din mediul rural dar şi pentru mulţi dintre cei ce vor vota în oraşe. Mulţi dintre votanţii "activi" (cum îi denumeşte iubitul nostru preşedinte) sunt încă departe de ecranul calculatorului, datorită vârstei şi preocupărilor de zi cu zi.
Din diferite motive: lipsa resurselor financiare, greutatea completării unui număr mare de declaraţii în foarte multe exemplare şi numărului mare de consilieri posibil de propus, partidele mici vor avea un număr redus de propuneri şi astfel nu vor putea să aibe reprezentanţi în birourile electorale. Exact ceea ce s-a dorit.
PNŢCD - SIBIU consideră că aceste reglementări sunt făcute cu intenţia de a limita accesul la confruntarea electorală, sunt restricţii indirect impuse partidelor lipsite de resurse financiare, menite să le îngreuneze, semnificativ şi antidemocratic, acţiunea politică. În acelaşi timp impun un consum nejustificat de bani şi timp creând disconfort şi confuzii.
Minerva Grama
Preşedinte PNTCD jud. Sibiu
| Comments |
|
!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."
| < Anterior | Următor > |
|---|







