BATJOCURA JUSTITIEI SIBIENE!

Ducă poetul spunea: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e", parafrazând şi referindu-ne la justiţia romînă putem zice cam aşa: dacă bani ai , procese să tot ai!

Să vă explic de ce. Pe la începutul anului 2006, o familie din Sibiu, Dumitru Ilie şi Ana, ne anunţau la redacţie cum sunt plimbaţi şi batjocoriţi prin instanţele din pricina tranzacţionării unui teren de 2000 de metri pătraţi în extravilanul localităţii Daia, tranzacţtie pentru care familia Dumitru a plătit vânzătorului Pinciu Ion, suma cerută pentru terenul vândut, însă la momentul vânzarii ,nu au întocmit un act de proprietate, aşa cum se face în mod normal. Oamenii se ştiau de ceva ani şi au căzut la învoială să facă actul peste câteva luni, acum întocmind doar un act sub semnătură privată, prin care fiecare semnase că a dat bani şi respectiv că a primit bani, totul în faţa unui martor, Marcu Elena, care de asemenea a semnat actul respectiv. Familia Dumitru, oameni în vârstă, cinstiţi şi cu respect pentru oameni, au avut bunul simţ să nu intrebe pe Pinciu Ion care este starea sa civilă, ştiind ,aşa cum tot satul ştia că nevasta a fugit în lume cu un neamţ. Şi de aici a început tărăşenia, când întâmplarea nefericită a făcut ca proprietarul ce tocmai vânduse pământul să trecă dincolo de noi ,în lumea veşnică. Aşa că fosta soţie a decedatului ,Marcu Silvia, căsătorită Maurer (deci ea în strainătate se recăsătorise), vine şi-şi cere dreptul la averea răposatului. De aici a fost doar un pas pentru a începe jocul murdar şi necinstit al doamnei Maurer şi a întregului ei neam, că doar toţi aveu un singur scop, să se căpătuiască cu ceva, fie pământ, fie casă, fie bani.Acum , moştenitoarea ignoră spusele şi dovezile domnului Dumitru şi mai ales că acesta plătise terenul, lucrase pământul şi achitase şi impozitele la zi pentru acest teren, cumpărat din decembrie 1997. După toţi aceşti ani, în care oamenii din sat l-au văzut pe numitul Dumitru Ilie lucrând pământul, acesta se aştepta ca, după decesul fostului proprietar, promisiunea de vânzare să se materializeze printr-un contract proriu-zis, după trecerea termenului de interdicţie de înstrăinare.Aică terenul fusese dobîndit iniţial în virtutea Legii 18/19911, care spune la art.32: „Terenul atribuit conform art. 19 alin. (1), art. 21 si art. 43 nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani, socotiti de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietatii, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare.
(2) Constatarea nulităţii poate fi cerută în justiţie de către primărie, prefectură, procuror, precum şi de catre oricare persoană interesată. Moştenitoarea însă, ignoră precontractul încheiat cu Dumitu Ilie şi fostul proprietar şi donează întrega masă succesorală, inclusiv terenul promis spre vânzare, unei nepoate. Ironia sorţii face ca nepoata în cauză ,să fie chiar cea care a semnat în calitate de martor la momentul cumpărării, fiind în cunoştinţă de cauză de plata facută de Dumitru Ilie cât şi promisiunea de a face un contract legal prin notariat cât mai curând. Odată început procesul cu privire la trenul în litigiu, nepoata martoră refuză să lase lotul de 2000 de metri pătraşi în posesia lui Dumitru Ilie, şi cu mare tupeu, il dă în judecată printr-o acţiune de revendicare.

Instanţa din Sibiu, admite acţiune nepoatei Cheoarcea (Marcu) Elena şi obligă pe pârâtul Dumitru Ilie să lase locul de pământ în posesia acesteia, plătindu-i în plus şi cheltuieli de judecată, în ciuda faptului că Dumitru Ilie a prezentat instanţei, chitanţe şi actul semnat de părţi cu martori. Scandalizat de aşa un verdict şi aşa o nedreptate prin faptul că Cheoarcea Elena ,nu recunoaşte promisiunea de vânzare, ba mai mult nu recunoaşte că ea a semnat pe foaia întocmită între cei doi, Dumitru Ilie face recurs. Din păcate nu se schimbă mare lucru, decât că se ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia, unde sentinţele anterioare sunt casate şi dosarul este trimis spre „competetă soluţionare" Tribunalului din Sibiu, care tocmai fusese declasat prin incompetenţă, dar ....aşa funcţioneză Justiţia Română!

Şi aici se reia procesul, la fel ca până acum, doar cu noutate că reclamanta Cheoarcea, este acuzată de domnul Dumitru Ilie pentru fals în declaraţii, aceasta cerând instanţei, efectuarea unei expertize grafologice. Iar, la expertiza grafologică, concluzia experţilor este clară: „semnătura în litigiu depusă pe chitanţa olografă încheiată între Dumitru Ilie şi Pinciu Ion, datată 20.01.1998, a fost executată de numita Cheoarcea Elena(fostă Marcu)".

Însă compenenţa sau incompetenţa, justiţiei, nu ştiu, care nu ia în vedere că reclamanta a comis un delict prin declaraţiile false depuse la proces, deşi se afla sub jurământ, şi soluţionează cazul aproape ca la piaţă, mai lasă unul, mai lasă celălalt, poate merge aşa. Adică: 1. admite în parte recursul, dând dreptate tot în parte;

2. respinge acţiunea civilă formulată de Cheoarcea Elena în contradictoriu cu prâtul Dumitru Ilie,

3. constată nulitatea parţială a contractului de donaţie privind lotul de 2000 de metri pătraţi de teren;

4. respinge celelalte cereri din acţiunea reconvenţională.(Decizia civilă 102/2006).

Sentinţa dată, menită să clarifice treburile, mai rău le încurcă şi-i bulverseză pe cei doi oameni în vârstă cu speranţă şi credinţă în organele juridice, plătite şi din banii lor daţi la stat atâta amar de ani . E drept ca Dumitru Ilie nu e tocmai clientul dorit de avocaţi, el fiind un om cinstit, cu bani puţini sau, mă rog, nu atât cât si-ar dori un avocat, aşa că efortul depus de el este unul pe măsură .

Dar ce e mai ciudat e faptul că pentru anularea certificatului de donaţie instanţa a adoptat o decizie tot ca la piaţă, adică: din cele două loturi de teren, unul de 8000 de metri pătraţi şi cel de 2000 de metri pătraţi, doar donaţia lotului de 2000 de metri pătraţi este declarată nulă, cu toate că ambele loturi formează hectarul de pământ dobândit în baza Legii 18/91.Deci cum e posibil ca o Lege să funcţioneze doar pe o bucată de teren şi pe alta nu, privind interdicţia de înstrăinare?! Iar despre o soluţionare la plângerea penală făcută pentru mărturie mincinoasă, Parchetul nu se grăbeşte să dea un rezultat final până în ziua de azi! Aşa că, Dumitru Ilie a cerut strămutarea procesului la Bucureşti, lucru care i s-a acceptat dar,ca o ironie a sorţii, cu o zi înainte de a se prezenta la Bucureşti face un preinfarct, care, evident îl ţine la pat pentru o perioadă şi ţine pe loc şi soluţionarea acestei situaţii dificile atât pentru justiţiabili, cât şi pentru justiţia care nu poate sau nu vrea sa găsească o soluţionare viabilă.

Doamna Florescu Eugenia este judecătoare la Curtea de Apel Alba Iulia. Ori, această doamna judecătoare este verişoară cu reclamanta Maurer Silvia, ba mai mult, avocatul care a reprezentat-o la proces pe Maurer, era soţul doamnei judecător Florescu Eugenia. Deci ce concluzie să tragem noi, „pălmaşii" de rând.

Iar cireşa de pe tort este libertatea în care se află numita Cheoarcea Elena, care a depus mărturie mincinoasă la proces, deşi conform legii mărturia mincinoasă se pedepseşte cu închisoarea. Dar cine să aplice legea la Sibiu, când nepotismele sunt la mare şi foarte mare putere?!

Acum , nu rămâne decât, ca domnul Dumitu Ilie să o ia de la capăt, dacă îl mai ţin puterile şi buzunarele, şi să rezolve problema terenului plătit, muncit, cu taxele achitate la zi, chiar şi în altă localitate dacă cei din Tribunalul Sibiu sunt depăşiţi de situaţie. Cert este că ,acum nu se mai ştie exact al cui este acest lot de pământ, dat fiind numeroasele decizii, notificări, rezoluţii etc, date de justiţia sibiană în contradictoriu, în cei nouă ani de când se tot judecă acest proces.

Ana-Maria STOICA